Elemente de multiculturalismul
şi interculturalismul din perspectiva managementului proiectelor
de Dr. Ionela Flood
Dezvoltarea şi managementul proiectelor în contextul modern, multicultural european este un proces care s-a elaborat pe parcursul a cel puţin două decade în unele ţări vest europene cum sunt Regatul Unit şi ţările nordice. Metodologiile şi procesele care s-au dezvoltat sunt acum adoptate şi adaptate de multe alte ţări din UE şi mai ales ţările care au aderat de curând. Cu toate acestea, în Europa se discută încă mult despre ambiguitatea termenului „multicultural" şi tot mai mulţi analişti de politică culturală cred că bazele principiale ale termenului nu mai sunt relevante în Europa multietnică de azi, întrucât poate produce izolaţionism etnic, un fenomen care descrie dezvoltarea comunităţilor minoritare ca enclave în cadrul comunităţii gazdă, dar nu se integrează în adevaratul sens al termenului; în schimb dezvoltă tendinţe naţionaliste sau sectante. Elementul cheie al multiculturalismului în sectorul public a fost şi este credinţa că formează baza de integrare socială. Acesta este procesul prin care se fac eforturi pentru a asigura atingerea potenţialului maxim în viaţa fiecărui individ, indiferent de rasă, istorie, experienţe şi circumstanţe. Pentru a ajunge la această integrare, venitul şi locul de muncă sunt necesare, dar nu suficiente. Legislaţia Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord vede necesar în evaluarea gradului de integrare, atât drepturile egale în accesarea facilităţilor pentru muncă, educaţie, locuinţe şi utilizarea limbii engleze, cât şi capacitatea de relaţionare cu instituţii ale statului la nivel local şi central, dar şi interacţionarea în reţele sociale, reţele de afaceri şi ale societăţii civile.
Al doilea element este recunoaşterea faptului cã pe lângă comunitatea gazdă şi în interiorul ei există comunităţi etnice diferite şi cã aceste comunităţi sunt de multe ori excluse din punct de vedere social.
O politică multiculturalã susţine aceste comunităţi prin asigurarea de fonduri publice specifice pentru promovarea „diferenţei" lor culturale. În Regatul Unit, spre exemplu, resurse şi finanţări considerabile au fost îndreptate spre obiectivul promovării politicii de multiculturalism, unde se află o mare parte din comunităţile cele mai neglijate şi minorităţi etnice cu legături istorice ale trecutului britanic colonial. Aceste politici au avut un oarecare succes în promovarea unei înţelegeri sporite a altor culturi, dar eficienţa lor de ansamblu în sensul obţinerii unei societăţi britanice mai bine integrate şi tolerante este acum pusă sub semnul întrebării, inclusiv de către practicienii în acest domeniu din cadrul Comisiei Europene pentru Egalitate Rasială, care au cerut ca politica să fie abandonată, întrucât crede că aceasta devine sinonimã cu „separarea".
În România istoria a fãcut ca elementul de multiculturalitate să se dezvolte de-a lungul timpului fără a produce conflicte şi probleme majore în prezent. O mai mare atenţie totuşi trebuie acordată integrării sociale a diferitelor etnii ţinând seama de diferenţele şi zestrea culturalã a fiecăreia. De asemenea migraţia contemporană în spaţiul european pune o presiune constantă în adoptarea şi implementarea legislaţiei în domeniu precum şi monitorizarea acestui fenomen şi efectelor lui socio- economice.
În orice discuţie despre multiculturalism este important a se considera care anume aspect se doreşte a se soluţiona sau clarifica. Cum grupurile au devenit mai lejere în abordarea includerii sociale, indivizii pot migra în interiorul sau exteriorul identităţii grupurilor determinând creşterea sau descreşterea acestora. În asemenea cazuri, „autoidentificarea" cu un grup s-a dovedit statistic o problemă. O altă discuţie legată de subiect este cea a definirii de către stat a unui grup care este vizibil sau nu ca minoritate, elemente care încep tot mai mult să preocupe practicienii şi teoreticienii deopotrivă.
O societate integrată este caracterizată de un efort permanent de a reduce inegalitatea, discriminarea, intoleranţa şi de a pune o balanţă între drepturile şi îndatoriile indivizilor şi coeziunea socială crescândă. În practica socială modernă întâlnim multiculturalism alături de drepturile minorităţilor şi o politică relativ deschisă faţă de migraţie ca elemente de definire a politicilor social democrate, practicate mai ales în spaţiul statelor europene.
În loc de multiculturalism, conceptul de interculturalism a fost propus ca răspuns al schimbării hărţii Europei şi a schimbărilor profunde din cadrul societăţii aduse de progresul în tehnologia informaţiei şi de fenomenul de globalizare.
Interculturalismul susţine concentrarea pe acele probleme şi oportunităţi în cadrul cărora încurajarea înţelegerii mutuale şi a acţiunii unite a diferitelor secţiuni ale societăţii devin o prioritate superioară căutării de diferenţiere culturală.
Interculturalismul încurajează împărtăşirea şi învăţarea din alte culturi, mai degrabă decât dezvoltarea distinctă şi separată a acestor culturi. Interculturalismul, în context european, susţine faptul cã cetăţenii europeni nu ar trebui să aibă nevoie de politici speciale care să asigure drepturi etnice şi culturale speciale, întrucât acestea sunt deja garantate de Articolul 151 al Tratatului de la Maastricht. În acest context, trebuie promovate politicile care recunosc valorile împărtăşite de o cultură europeană comună, beneficiile colaborării şi diseminării ce traverseazã graniţele. Interculturalismul susţine că nu ar terbui să aibă vreo importanţã dacă eşti o companie de teatru rromă în Republica Cehă, un artist lipovean în România sau un dansator saami în Norvegia, întreaga participare în tot ceea ce are ţara respectivă de oferit trebuie să fie un drept de bază.
În esenţă, se poate spune că multiculturalismul promovează diferenţele între culturi prin distingerea unicităţii lor; conservă status quo-ul, reacţionează şi este orientat spre trecut. Interculturalismul, pe de altă parte, promovează valorile comune ale culturilor, prin împărtăşirea experienţelor în vederea creării de noi hibrizi, prin amestecarea şi interacţionarea, dar mai ales prin diminuarea diferenţierii culturale şi creşterea integrării sociale.
Există diferenţe conceptuale şi practice majore în ceea ce priveşte modalitatea în care multiculturalismul şi mediul multicultural sunt exprimate şi interpretate de public şi sectoarele private. În acele ţări în care multiculturalismul face parte din politica publică naţionalã, finanţarea publică a proiectelor depinde, în majoritatea cazurilor, de adoptarea unor criterii prestabilite. Acestea pot varia de la procedura de recrutare, la proiect şi evaluarea rezultatului. Proiectele dezvoltate în contextul unei finanţări în cadrul sectorului public, vor fi de fapt supuse cadrului de reglementări adecvat, european sau naţional. Nu acelaşi lucru este valabil şi pentru sectorul privat. În acest mediu, există mai puţine probleme de reglementare sau de conformare cu excepţia celor de responsabilitate individualã sau corporativă care să opereze la standarde înalte de practică pozitivă şi etică.
