Thursday, 10 March 2011

ANTOLOGIA scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 201



ANTOLOGIA
scriitorilor români contemporani din întreaga lume,
STARPRESS 2011


Iniţiativa scriitoarei Ligya Diaconescu şi a revistei STARPRESS , romano - canado-americane , în colaborare cu Andrada Victoria Diaconescu, de a publica "ANTOLOGIA scriitorilor români contemporani din întreaga lume", a izvorât din dorinţa de a face cunoscute cercurilor iubitoare de cultură, şi nu numai, din întreaga lume, scriitori români trăitori pe meridianele lumii. Lucrarea apărută în format A4, cuprinde 52 de poeţi şi prozatori, în 225 de pagini, cu creaţii scrise în limba română, dar traduse şi în limba engleză.Parafrazând pe Eugen Lovinescu pot spune că cei cuprinşi în această amplă lucrare nu sunt numai talente remarcabile, ci şi puncte din frontiera hărţii noastre sufleteşti.

Această antologie a apăut şi urmare "Concursului Internaţional de Poezie " pentru românii din întreaga lume-"STARPRESS ", iniţiat de Ligya Diaconescu din România şi George Filip din Montreal, aşa cum ne informează poetul în "Cuvânt înainte ".

Tot ca o prefaţare a acestei ample lucrări, scriitoarea Cezarina Adamescu ( redactor la Agero, Stuttgart, Germania ) subliniază că această antologie este o"Călătorie prin patria neasemuită a cuvintelor ", în timp ce Adalbert Gyuris( Germania) spune că lucrările publicate sunt"Gânduri alese ", iar cunoscutul scriitor Octavian Curpaş din Phoenix (Arizona ) detailează rolul amplei lucrări, spunând că ea este" o şansă la universalitate pentru autorii români ai timpului nostru ", ca Lucreţia Berzintu ( Israel) să conchidă că Ligya Diaconescu "a creat acest buchet de flori de pretutindeni ".

Fiecarui autor cuprins în antologie i se rezervă patru pagini în care sunt publicate datele biobibliografice, fotografia şi creaţiile, în limba română şi în engleză.

Urmare faptului că poetul clujan Al.Florin Ţene, preşedintele Legii Scriitorilor Români, a câştigat Marele Premiu la Concursul Internaţional STARPRESS, antologia se deschide cu fişa bio-biobliografică a acestuia şi cu patru poeme în limba română şi engleză. O altă personalitate reprezentativă a literaturii noastre din diasporă este poetul George Roca, membru al Ligii Scriitorilor, stabilit în Australia, prin poeziile cuprinse în această antologie, pot spune că este un martir al talentului.Lumina din poeziile Victoriei Duţu stabileşte o analogie între două structure lirice, între spiritual postmodern şi cel globmodern. Cunoscutul poet din SUA, Virgil Ciucă ştie să împletească armonios inteligenţa artistică cu ceremonia lirică.O poetă a vibraţiilor luminii sudului este Elisabeta Iosif, în poeziile căreia anotimpurile sunt simboluri ale iubirii şi ale renaşterii spirituale. Lică Pavel dospeşte verbul în versuri scurte, concentrate, ele fiind oglinda unde"Omul care mă priveşte îmi seamănă leit ".Versurile semnate de Carmen Tania Grigore sunt expresii ale eului frisonat de dragoste.

Poemele semnate de Marin Ifrim sunt adevărate acumulări de detalii în care se răsfrâng clipele aşteptării. Adalbert Gyuris (Germania ) îşi exteriorizează sentimentele prin plasticitatea şi coloratura cuvintelor, în timp ce din Baia Mare poeta Mariana Angela Glodici îşi aprinde "Făclia de dor " pentru a lumina "cu speranţa cea mai curată" destinul.Un poet laborios este Damian Theodor (New York ) în versurile căruia descoperim metafore ce inched o premoniţie adâncă. Mariana Zavati Gardner(Anglia ) este o poetă a amintirilor unde pactul autobiografic, autoreferenţialitatea poemului sunt introduse într-un scenariu nostalgic. Micropoemele lui Adrian Botez sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat fotografiat ce surprinde clipa de lumină. O metamorfoză a anotimpurilor nuanţează poezia lui Victor Burde, în timp ce Mariana Doina Leonte îşi ascultă tăcerea poemelor sale.

Un poet profund este Menuţ Maximinian dotat cu capacitatea de a da carnaţie obsesiilor şi a sentimentelor. Visul evaziv al Mihaelei Cristescu (Sydney-Australia ) transcende dincolo de realitate prin plasticitatea imaginilor, pe când acest fenomen îl găsim şi la Cristina Gabriele Nemeş dar încorsetat în frumoase poeme scrise în stil clasic.Implicarea eului în "conflictul " dintre anotimp şi persoanele iubite din versurile semnate de Elena Olariu dă o notă de sinceritate. Gustul pentru rememorarea histrionică îl descoperim la Alex Popa ( Anglia), acelaşi lucru străbate şi poeziile Ionelei Flood (London-England ). În versuri scrise în stil clasic Gigi Stanciu decantează gânduri cu o voluptate irepresibilă. Iar poeziile semnate de Cristiana Maria Purdescu, Gheorghe Mizgan, Sorin Micuţiu, Silvia Petre-Grigore, Ioana Geier( Germania), Marian Dragomir, Olga Alexandra Diaconu, Ionela Van Rees Zota( Germania), Eliza Floria, Ana Maria Gîbu, Maya Maria Muşat, Monalisa Livia Gheorghiu alternează subtil spectacolul ingenuu şi tonul romantic.

O poetă cunoscătoare excelentă a poeziei este Ligya Diaconescu, sedusă fiind de himera clasicităţii.O voluptate irepresibilă a rostirii şi o dicţie impecabilă împing poezia Ligyei Diaconescu către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri în armonie cu trăirile egoului. Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblânzire a convulsiilor lăuntrice, un act de exorcism. Poemele freamătă de sensibilitatea unei poete admirabilă. Aceaşi seducţie pentru versul clasic o descoperim la Lavinia Huţişoru Dumitru.

Această amplă antologie se încheie cu proze semnate de Elena Buică (Toronto, Canada ), Radu Botiş, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Liliana Moldovan, Ovidiu Creangă,( Toronto, Canada), Daniela Gîfu, Dora Alina Romanescu, Radu Vasile Chialda, Victoria Fătu Nalaţiu, Menuţ Maximinian şi Camelia Iuliana Radu, texte ce evidenţiază starea actuală şi diversă a prozei româneşti unde urmele biografiei, rememorarea, punerea în oglindă a depoziţiilor, introspecţia, radiografia unor destine angrenate în circuitul social al vieţii, cu toate complicaţiile pe care le presupune, sunt doar o parte din evantaiul multicolor al ideilor ce se desprind din aceste proze.

Această antologie, realizată cu profesionalism de Ligya Diaconescu, se constituie într-un barometru care indică punctele din frontiera hărţii noastre sufleteşti, cum scria Eugen Lovinescu. Lucrările cuprinse în această antologie reprezintă perenitatea talentului românului indiferent pe ce meridian al planetei se află.

Al. Florin ŢENE

No comments:

Post a Comment