Tuesday, 4 October 2011
Lucrările Forumului Românilor de Pretutinde ni (30 septembrie – 1 octombrie 2011)
Camera Deputaţilor şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au organizat, la Bucureşti, în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie 2011, prima ediţie a Forumului Românilor de Pretutindeni, la care au participat peste 400 de reprezentanţi ai asociaţiilor românilor din afara graniţelor ţării şi, respectiv, ai societăţii civile sau mediului politic şi academic din România.
Lucrările au fost deschise de Primul-Ministrul al Guvernului României, domnul Emil Boc, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi, preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, şi secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Eugen Tomac.
Primul-Ministru, Emil Boc a declarat că este mândru de faptul că românii din afara graniţelor nu au încetat să-şi afirme identitatea etnică, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, şi i-a îndemnat să rămână uniţi pentru a putea avea un cuvânt de spus în faţa autorităţilor în statele de reşedinţă.
Domnia sa a amintit că obiectivele Guvernului în ceea ce-i privește pe românii din afara granițelor, care se regăsesc ca atare, şi în Programul de Guvernare, sunt: întărirea legăturilor cu diaspora, păstrarea și afirmarea identității culturale, dobândirea sau redobândirea cetățeniei române și flexibilizarea regimului de vize, dreptul la muncă al românilor aflați în străinătate, crearea unui cadru instituțional funcțional în relația cu ei și asigurarea condițiilor necesare exercitării dreptului de vot pentru aceștia. Primul-Ministru a subliniat că obiectivul executivului este de a solicita guvernelor europene respectarea integrală a Tratatului de aderare a României, astfel încât cetățenilor români să le fie garantat dreptul la muncă în toate statele comunitare.
Primul-Ministru a trecut în revistă măsurile guvernamentale privind susţinerea comunităţilor româneşti din afara graniţelor, menţionând acordarea unui sprijin financiar astfel încât Societatea Română de Radiodifuziune va înfiinţa, în Republica Moldova, postul Radio Chişinău.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, în deschiderea lucrărilor Forumului Românilor de Pretutindeni, că este pentru prima oară când românii din afara graniţelor ţării pot vorbi despre o strategie care îi vizează, în mod particular – menţionând proiectul de Strategie naţionale privind românii de pretutindeni – şi amintind legea votului prin corespondenţă, care le permite să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte activitatea legislativului român.
Ministrul de Externe, domnul Teodor Baconschi, a menţionat în discursul său că românii din comunităţile externe trebuie respectaţi pentru că sunt parte a naţiunii române, priorităţile Ministerului Afacerilor Externe pentru aceştia fiind îmbunătăţirea şi extinderea reţelei consulare, precum şi promovarea legii votului respectării drepturilor comunităţilor româneşti din statele vecine, precizând că MAE este atent la recensămintele care se desfăşoară sau se vor desfăşura în Ungaria sau prin corespondenţă. A menţionat faptul că Ministerul Afacerilor Externe s-a concentrat asupra Serbiei.
În cadrul primei sesiuni de lucru, Preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, domnul Viorel Badea, preşedintele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul William Brânză, şi Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, au prezentat programele şi proiectele statului român pentru românii de pretutindeni.
Domnul senator Viorel Badea şi domnul deputat William Brînză au îndemnat asociaţiile comunităţilor româneşti la o implicare şi solidaritate crescute pentru a-şi putea apăra mai bine drepturile şi a-şi păstra identitatea naţională în ţările în care trăiesc. Potrivit domnului senator Viorel Badea, problemele românilor din Basarabia, Bucovina şi Valea Timocului au o vizibilitate mai mare datorită faptului că vizează însăşi identitatea romanilor. Totodată, a precizat că, în state membre UE – Bulgaria şi Ungaria – statutul minorităţii româneşti nu este similar celui oferit în România. Domnul William Brînza a arătat că asociaţiile de români, care s-au implicat în viaţa publică a localităţilor din străinătate unde se află, au adus plus-valoare nu doar pentru românii de acolo, ci şi pentru România.
Eugen Tomac, secretar de stat pentru românii de pretutindeni, a prezentat, spre dezbatere publică, proiectul Strategiei pentru Românii de Pretutindeni, strategie iniţiată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în coordonare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu. Dacă în mediul politic din ţară lipseşte un consens asupra acestui proiect, există totuşi un consens naţional pe anumite teme, cum ar fi promovarea şi aplicarea legii Zilei Limbii Române, a precizat Secretarul de stat. Domnia sa a recomandat prezentarea, în număr cât mai mare, la vot a cetăţenilor români astfel încât vocea lor să fie mai puternică, iar statul român să-i poată sprijini mai mult.
În cursul după-amiezii, participanţii au avut ocazia să discute cu preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), domnul Horia-Roman Patapievici, Vicepreşedintele Academiei Române, domnul Marius Sala, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, domnul Ion Caramitru şi doamna Beatrice Comănescu, directorul TVR Internaţional, despre identitatea românească în context european şi internaţional.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, a declarat că ICR contribuie la păstrarea identităţii româneşti în afara ţării printr-o serie de acţiuni culturale: traducerea a peste 300 de titluri româneşti în străinătate, participarea României, în calitate de invitat de onoare, la Târgul Internaţional de Carte LIBER 2011 de la Madrid şi editarea unor reviste în limba română la Chişinău şi Cernăuţi. Referindu-se la Ucraina, Horia-Roman Patapievici a declarat că, din păcate, încă nu avem o filială a Institutului Cultural Român la Cernăuţi, şi a menţionat, totodată, activitatea de succes a Institutului “Mihai Eminescu” la Chişinău.
Vicepreşedintele Academiei Române, domnul Marius Sala le-a vorbit participanţilor despre importanţa cunoaşterii limbii române de către copiii românilor din diaspora în vederea păstrării identităţii româneşti şi a reiterat, pe scurt, istoria formării limbii române şi a dialectelor sale.
Preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, domnul Ion Caramitru, a relatat din experienţa proprie legată de statutul de aromân şi a demonetizat încercările recente de a legifera o minoritate naţională „aromână” în proiectul legii minorităţilor naţionale.
Directorul TVR Internaţional, doamna Beatrice Comănescu, a prezentat activitatea postului pe care îl conduce şi a precizat că actuala grilă de programe conţine multe emisiuni pentru copiii românilor aflaţi peste graniţe, care astfel îşi pot îmbunătăţi şi perfecţiona cunoaşterea limbii române. Domnia sa a precizat, de asemenea, că filmele difuzate de către TVR Internaţional vor continua să fie titrate şi nu dublate din acelaşi motiv.
În seara primei zile, în cadrul recepţiei oferite de domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, în onoarea participanţilor, ansamblul „Ciocârlia” a susţinut un recital, apreciat de toţi cei prezenţi.
Prima parte a celei de a doua zile a Forumului a prilejuit dezbateri despre drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor cu Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, doamna Sulfina Barbu, domnul Secretar de stat Ioan Dascălu, Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, doamna Nicoleta Eucarie.
Doamna Ministru Barbu a declarat că în maximum o lună vor apărea ghiduri care prezintă drepturile pe care le au cetăţenii români în domeniul muncii în ţările Uniunii Europene. Potrivit doamnei ministru, ghidurile, care vor fi mai întâi publicate online, dar şi tipărite acolo unde se va impune, trebuie să arate românilor care sunt drepturile şi care sunt restricţiile în domeniul muncii astfel încat să nu se facă “abuzuri” în acele ţări.
Ministrul Muncii a precizat că, în fiecare lună, va fi monitorizată situaţia cetăţenilor români de pe teritoriul Spaniei, astfel încât să nu existe interpretări abuzive ale noilor reglementări legale din partea autorităţilor sau a angajatorilor. A informat că a solicitat întrevederi cu miniştrii omologi din statele membre UE referitor la acest subiect al restricţiilor impuse pe piaţa muncii.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, domnul Ioan Dascălu le-a transmis participanţilor la Forumul Românilor de Pretutindeni că, împreună, trebuie să determine partenerii europeni să facă efortul de a-i cunoaşte mai bine pe români, pentru a arăta că dorinţa de a intra pe piaţa europeană este legitimă. El a subliniat că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a fost înregistrată o deschidere mai mare a pieţei forţei de muncă pentru cetăţenii români. Acest aspect a condus, în mod evident, la o creştere a comunităţilor româneşti în străinătate, care, în marea lor majoritate, s-au integrat foarte bine în statele în care au ales să se stabilească.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, doamna Nicoleta Eucarie, a declarat că persoanele care dobândesc sau redobândesc cetăţenia română trebuie să ţină cont de faptul că au atât îndatoriri, cât şi drepturi. Doamna Nicoleta Eucarie a menţionat că Autoritatea pe care o conduce, acţionează în vederea reducerii drastice a birocraţiei şi a eficientizării întregului proces de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române. Totodată, doamna Nicoleta Eucarie a menţionat că noii cetăţeni români trebuie să fie sprijiniţi de comunitate să se integreze şi să îşi găsească un loc de muncă.
În cadrul dezbaterii despre „Imaginea românilor în străinătate” au luat cuvântul domnul Valerian Vreme, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, domnul deputat Mircea Lubanovici, şi domnul Andras Istvan Demeter, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Domnul Valerian Vreme, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a menţionat câteva din poveştile româneşti de succes din zona IT şi i-a îndemnat pe românii din diaspora să folosească canalele moderne de comunicare pentru a păstra legătura cu cei din ţară şi pentru a fi mereu informaţi despre ce se întâmplă în România.
Domnul deputat Mircea Lubanovici, secretarul Comisiei pentru românii din afara graniţelor din Parlamentul României, a subliniat că, dincolo de importantele semnificaţii cultural-politice ale acestui forum, românii trebuie să folosească acest prilej şi pentru a stabili relaţii economice de colaborare şi intrajutorare, pentru a lega prietenii trainice, care să permită inclusiv noi abordări în domeniul businessului – de natură să contribuie atât la bunăstarea comunităţilor româneşti din toată lumea, cât mai ales la depăşirea efectelor crizei economice.
Preşedintele-director general al radioului public, András István Demeter, a prezantat activitatea pe care o desfăşoară posturile de radio publice în beneficiul românilor din afara graniţelor şi a precizat că noul post al Societăţii Române de Radiodifuziune, Radio Chişinău, va fi lansat la 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României.
Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a menţionat vizitele efectuate în comunităţile de români din străinătate, mai ales în regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia. Domnia sa a apreciat evoluţia parcursului Republicii Moldova şi a subliniat că Bucureştiul va continua să susţină integrarea europeană a statului vecin.
În încheierea Forumului, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a intrat în dialog cu participanţii referitor la programele ministerului pe care îl conduce în beneficiul comunităţilor de peste graniţă. A menţionat programele Institutului Limbii Române şi a subliniat necesitatea modelării strategiilor privind comunităţile româneşti din străinătate, menţionând în acest sens decizia de suplimentare a numărului de burse pentru tinerii etnici români care vor să studieze în România.
Cu deosebit respect,
Compartimentul Comunicare Publică
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Thursday, 22 September 2011
Re: A NEED FOR A NEW DEMOCRACY AND A NEW GROWTH MODEL Euromed: Democracymeans supporting civil society
Sent from my BlackBerry® wireless device
| PRESS RELEASE No 95/2011 | 22 September 2011 |
| A NEED FOR A NEW DEMOCRACY AND A NEW GROWTH MODEL Euromed: Democracy means supporting civil society | |
| Euromed: Democracy means supporting civil society Since December 2010, popular uprisings in North Africa and the Middle East have led to a historic shift in the region, which has involved the active participation of all social strata and numerous civil society organisations. In light of these developments, the European Economic and Social Committee (EESC) adopted an opinion on "Promoting representative civil societies in the Euromed region" at its 474th plenary session on 21 September 2011. There is no doubt about the political character of this opinion, which will be presented in the Euromed Summit of Economic and Social Councils and Similar institutions. "The EESC can play an active role in the new European Framework for cooperation with Mediterranean communities by supporting the capacity building efforts of independent and representative civil society. We can use our expertise in social dialogue and economic and social rights", explained Mr Dimitriadis (Employers Group, Greece), the rapporteur for this opinion. Furthermore, as civil society's EU-level representative, the EESC can greatly help by advising national economic and social councils on participatory democracy and strengthening dialogue between employers and workers in the region. "The Euromed NGO symposium", held at the EESC in September 2011, this year's exploratory missions undertaken in Morocco and Tunisia, and the upcoming visits to Lebanon and Egypt are good examples of the EESC's active implementation of its cooperation with civil society from the Mediterranean countries. The Euromed Civil Society Summit that will be organised by the EESC in Istanbul in November will put together the conclusions of those activities with the aim of fostering cooperation at regional level. EESC calls for a new growth model in the Euromed region On 21 September 2011, theEESC adopted an opinion on the energy model and an information report on rural development, key elements for shaping a new Euromed society. Rural development and employment in the Euromed region "In Egypt 45% of income in rural areas comes from work in the public sector and in Morocco 87% of farm workers have no agricultural training at all. In order to bring growth to the people a radical structural reform is needed" said Mr Narro, rapporteur for the EESC opinion (Various Interests Group) The uprisings in the region have not only highlighted abuses by dictators, but have also drawn attention to the urgent need for economic and social development in rural areas. "In Algeria 90% percent of the population live in 10% of the territory, which corresponds to urban areas near the coast." mentioned the rapporteur in order to illustrate the abandonment of rural areas. Food insecurity and high food prices are set to remain a problem in the region. For the EESC, the ideal solutions are: training, technology and innovation, without forgetting the reshaping of traditional sectors such as tourism and agriculture. Therefore, sector-based strategies supported at local, regional and national level must be implemented. The promotion of renewable energies and the European Neighbourhood Policy: the case of the Euro-Mediterranean region In January 2011 the European Commission decided to consult the EESC on the economic and social impact of renewable energy development, taking the example of the Mediterranean region. The main message of the exploratory opinion adopted at the plenary session is the need for a coordinated approach towards renewable energies in the Euromed region, following the model of co-development. The Mediterranean's ecosystem is fragile and deteriorating due to economic growth and rampant urbanisation, and a "New Green Deal" is therefore needed for the region. According to Mr Coulon, rapporteur for the opinion (Employees Group), a first step has already been taken: "We welcome the European Commission's initiative in rethinking its Mediterranean approach and advocating structured and reinforced cooperation, in which renewable energies are a key element". This approach should take into account not only the promotion of renewable energies, but also improved energy efficiency, network connections and interoperability. "The social and economic risks stemming from rising supply costs and the repercussions for the energy bills of countries, households and businesses could intensify sharply as a result", warned Mr Buffetaut, co-rapporteur for the opinion (Employers Group). For more information: Antonio Santamaria Pargada Press Officer European Economic and Social Committee +32 2546 9779 | |
| | |
Les informations contenues dans ce message et/ou ses annexes sont réservées à l'attention et à l'utilisation de leur destinataire et peuvent être confidentielles.
Si vous n'êtes pas destinataire de ce message, vous êtes informé que vous l'avez reçu par erreur et que toute utilisation en est interdite.
Dans ce cas, vous êtes prié de le détruire et d'en informer l'émetteur.
The information in this message and/or attachments is intended solely for the attention and use of the intended recipient and may be confidential.
If you are not the intended recipient of this message, you are hereby notified that you have received it in error and that any use of it is prohibited.
In such a case, please delete this message and kindly notify the sender accordingly.
Re: EESC President's Declaration in response to the financial crisis: Wemust exit the crisis and get the EU back on track
Sent from my BlackBerry® wireless device
Les informations contenues dans ce message et/ou ses annexes sont réservées à l'attention et à l'utilisation de leur destinataire et peuvent être confidentielles.
Si vous n'êtes pas destinataire de ce message, vous êtes informé que vous l'avez reçu par erreur et que toute utilisation en est interdite.
Dans ce cas, vous êtes prié de le détruire et d'en informer l'émetteur.
The information in this message and/or attachments is intended solely for the attention and use of the intended recipient and may be confidential.
If you are not the intended recipient of this message, you are hereby notified that you have received it in error and that any use of it is prohibited.
In such a case, please delete this message and kindly notify the sender accordingly.
INCLUSIVE AND FUNDAMENTAL RIGHTS FOR ALL, DEMANDS THE EESC
Sent from my BlackBerry® wireless device
| PRESS RELEASE No 96/2011 | 22 September 2011 |
| INCLUSIVE AND FUNDAMENTAL RIGHTS FOR ALL, DEMANDS THE EESC | |
| On 21 September, the European Economic and Social Committee (EESC) approved two opinions to enforce the fundamental rights of EU citizens and combat the exclusion of people with disabilities. Following the Treaty of Lisbon, the Charter of Fundamental Rights has become primary legislation, and the EU must react accordingly. During its September plenary session, the EESC gave the green light to two opinions, on the "European Disability Strategy 2010-2020" and on the "Strategy for the Charter of Fundamental Rights. Both texts are intended to combat discrimination and social exclusion in Europe and defend the fundamental rights of EU citizens. Furthermore, the EESC warns against any cuts in social expenditure due to austerity measures in times of crisis. Strategy for the effective implementation of the Charter of Fundamental Rights "It is time to defend citizens' rights at EU level. The implementation of the Charter of Fundamental Rights offers a unique opportunity to bring fundamental rights into the mainstream in the EU Institutions", said Gabriele Bischoff, rapporteur of the EESC's opinion and Member of the Employees' Group. The EESC wants to strengthen the culture of fundamental rights at EU level and ensure that the Charter is observed also at national level, in particular in respect of social rights. Furthermore, the EESC believes that the legally-binding obligation to promote fundamental rights must lead to concrete activities. Citizens should be aware of their new rights under EU legislation. "It is of the utmost importance that the participatory aspect of civil society be given a major boost when implementing the Charter of Fundamental Rights", added Cristian Pîrvulescu, co-rapporteur of the EESC's opinion and Member of the Other Interests' Group. European Disability Strategy 2010-2020: A Renewed Commitment to a Barrier-Free Europe "One sixth of Europeans is a person with disabilities, and 70% are among the poorest persons in Europe. The disability strategy presented by the European Commission is a step in the right direction for persons with disabilities. On the whole, the Commission proposes a new approach to implement the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities ratified by the EU in December 2010, therefore legally binding. If fully implemented, the strategy could be of benefit to 80 million Europeans with disabilities", said Ioannis Vardakastanis, rapporteur of the EESC's opinion and Greek Member of the Other Interests' Group. The EESC calls for the development of effective instruments to implement the UN Convention including the creation of a Disability Committee in the EU. The EESC is determined to extend the legal protection of the rights of persons with disabilities beyond the field of employment. Issues relating to disability must always be taken into account when developing and implementing social legislation and policies. Furthermore, a barrier-free Europe must be achieved through the adoption of a European Accessibility Act and the accessibility of public sector websites by 2015. For more information: Alejandro Izquierdo López Press Officer European Economic and Social Committee +32 2546 9406 alejandro.izquierdolopez@eesc.europa.eu | |
| | |
Les informations contenues dans ce message et/ou ses annexes sont réservées à l'attention et à l'utilisation de leur destinataire et peuvent être confidentielles.
Si vous n'êtes pas destinataire de ce message, vous êtes informé que vous l'avez reçu par erreur et que toute utilisation en est interdite.
Dans ce cas, vous êtes prié de le détruire et d'en informer l'émetteur.
The information in this message and/or attachments is intended solely for the attention and use of the intended recipient and may be confidential.
If you are not the intended recipient of this message, you are hereby notified that you have received it in error and that any use of it is prohibited.
In such a case, please delete this message and kindly notify the sender accordingly.
Wednesday, 21 September 2011
Comunicat - „Enescu îşi ia rămas bun – O simfonie pentru 12 Instrumente”
Sent from my BlackBerry® wireless device
„Enescu îşi ia rămas bun – O simfonie pentru 12 Instrumente"
Ambasada României la Londra / La 19 septembrie 2011, Ambasadorul României la Londra, Dr Ion Jinga, a participat la concertul „Enescu îşi ia rămas bun – O simfonie pentru 12 Instrumente", susţinut de orchestra de cameră „London Schubert Players" şi invitaţii acestora la Kings Place.
Concertul este parte a proiectului „Invitaţie pentru Compozitori", o idee originală a pianistei Anda Anastasescu, fondator şi director artistic al orchestrei „London Schubert Players".
„Invitaţie pentru compozitori" este unul dintre cele 87 de proiecte selectate de Comisia Europeană dintr-un număr de 298 de aplicaţii pentru perioada 2009-2011. Proiectul este realizat în parteneriat de asociaţia „London Schubert Players", Institutul Cultural Român de la Paris şi Asociaţia Info Manager din România, cu sprijinul Ambasadei României la Londra şi al Institutului Cultural Român – Londra.
Concertul a inclus, în prima parte, creaţii ale marelui compozitor român George Enescu din ultimii ani de viaţă, prezentate la Londra în premieră. In partea a doua, au fost interpretate trei dintre creaţiile inspirate de George Enescu aparţinînd tinerilor compozitori Aurelian Bacan din România, Bjørn Bolstad Skjelbred din Norvegia şi Jonathan Östlund din Suedia.
In deschiderea concertului, Ambasadorul României s-a adresat audienţei: „Sunt încântat să mă aflu în seara aceasta alături de dumneavoastră la un nou concert din cadrul proiectului „Invitaţie pentru Compozitori". Acest proiect original aparţine unei românce - talentata pianistă Anda Anastasescu - care este, totodată, o reprezentantă de marcă a culturii muzicale din Londra. Vom avea privilegiul de a asculta un concert deosebit, inspirat de ultimele, dar poate unele dintre cele mai valoroase creaţii ale lui George Enescu, scrise la Paris în amurgul vieţii acestuia. Doresc să salut, totodată, prezenţa alături de noi a unui tânăr şi talentat compozitor român, domnul Aurelian Bacan, şi să-l felicit pentru contribuţia sa la acest exerciţiu de creativitate."
Monday, 19 September 2011
Kind reminder London Schubert Playest at Kings Place 19 September at 20.00
It is a tribute to our remarkable European Union project, Invitation to Composers, and to its connection with George Enescu's last work, his beautiful and transcendental Chamber Symphony for 12 Solo Instruments (piano, flute, oboe, cor anglais, clarinet, bassoon, horn, trumpet, violin, viola, cello, double bass) that Kings Place became interested in our concert and is hosting it.
At 6.30 pm, in St Pancras Room there will be a free lecture by the distinguished professor, author and journalist Noel Malcolm, Enescu's biographer. Please join us for the lecture and concert which will present Enescu's Chamber Symphony for the first time in Britain ! Enescu wrote it on his deathbed and the result is a poignant testimony to his pain, regret and acceptance of his imminent mortality. The work bears similarities with the great aria of the Sphinx from his opera Oedipe in the dark and foreboding atmosphere of the Scherzo and the Adagio; but the trajectory of the work travels from darkness to light and the last movement is a combustion of light and free spirit.
Along the symphony you will hear some charming chamber music miniatures written by Enescu for piano trio, solo violin accompanied by strings and piano, and for the unusual combination of piano duet and solo violin.
The second half is dedicated to three works inspired by Enescu:
A Northern Symphony by Jonathan Östlund (Sweden, 1975 -)
As I listen to Enescu's chamber symphony with its beautiful timbre of contemplation, it's as if it opens up a window for unfulfilled hopes and wishes to whisper farewell. It's a truly timeless music; able to cross a bridge reaching from the past into our own time and beyond - Ostlund.
Echoes of Times Lost by Bjørn Bolstad Skjelbred (Norway,1970 -)
Inspired by George Enescu's "Chamber Symphony" my work is also inspired by an old Norwegian folk tune, probably a psalm tune from the 17th or 18th century from Valdres: 'Oh, you beautiful years of youth, that disappear so hastily; I wanted to run on Roses and Lilies, but the world doesn't bring that kind of circumstances' - Skjelbred
Three Sketches by Aurelian Bacan (Romania, 1985 -)
They represent my vision about time. The entire work sketches three ways of human existence: the illusory being, the mystical being and the tangible one - Bacan
Kings Place has a number of bars and restaurants in the foyer and by the canal, where you can spend a relaxing time between the lecture and the concert. Tickets can be purchased online or from the Box Office (Tel: 020 7520 1490). Come and have an inspiring and memorable evening with us !
Sent from my BlackBerry® wireless device
Monday, 8 August 2011
Societatea Romanca participa la Festivalul Callatis , 9-15 august 2011, Roma
Festivalul Callatis se va desfăşura în premieră în afara graniţelor ţării, la Roma, în perioada 9 - 15 august, şi va cuprinde mai multe manifestări printre care Simpozionul Românilor de Pretutindeni, Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni, Miss Diaspora, dar şi spectacole de muzică.
Potrivit Mediafax ediţia 2011 se va desfăşura sub genericul "Grazzie Roma. Callatis ti saluta!". În acest an, în premieră, Festivalul Callatis - Festivalul Românilor de Pretutindeni se desfăşoară în afara graniţelor ţării la propunea Asociaţiei Românilor din Italia, pornind de la faptul că în Italia se află cea mai mare comunitate românească din diasporă.
Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Callatis, cu toate brandurile evenimentului - Simpozionul Românilor de Pretutindeni - Hai Acasă, Plaza România, Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni (SARP) şi Miss Diaspora -, este organizată de Asociaţia Românilor din Italia (ARI), Pro Familia şi Aldaco Film, sub patronajul Roma Capitale (Primăria Generală a Romei).
Participarea Societatii Romanca este consistenta propunand cateva repere in atentia participantilor:
-Inaugurarea postului de radio online Radio Tv Unirea-www.radiotvunirea.com
-Lansare de carte-Antologia scriitorilor romani contemporani din intreaga lume, autor Lygia Diaconescu, Ed Starpress 2011
-Lansare de carte -Parfumul ingerilor, autor Ionela Flood, Ed Deliana, 2010, Bucuresti
-lansare de carte-Soaptele vantului, autor Ionela Flood, Editie trilingva (romana, engleza, italiana), Transylvanian Edition Publishing House, 2011, Londra
-Expozitie ilustratie de carte-Ioan Astalus, Adina Romanescu, Adela Ursache, Amy Lee si Petre Vlaic
-Expozitie de miniaturi vegetale-autor Ioan Astalus
-prezentarea proiectelor Societatii Romanca
Va asteptam alaturi de noi la Festivalul Callatis pentru a sarbatori dainuirea spiritului romanesc in lume.
Ionela Flood
Societatea Romanca
www.romanca.co.uk